Gheorghe Pop, primarul ales al comunei Orlat la alegerile locale din 9 iunie a transmis că pentru el este o onoare să fie edilul acestei comune.
PUBLICITATE

„Dragi orlățeni,
Este o onoare și un privilegiu deosebit să fiu primar al acestei comune.
Cu profundă recunoștință, accept această funcție cu gândul la responsabilitatea enormă pe care o presupune și la angajamentul pe care mi l-am luat în fața fiecăruia dintre dumneavoastră. Misiunea mea este de a răspunde nevoilor actuale, cât și generațiilor viitoare.
PUBLICITATE
Voi asculta cu atenție sugestiile fiecăruia dintre dumneavoastră și vă asigur că deciziile luate vor fi în interesul întregii comunități.
Duminică, 3 noiembrie 2024, am depus jurământul în fața judecătorului, în Camera de Instanță la Judecătoria Săliște și o dată cu aceasta începe o nouă etapă în viața localității noastre.
PUBLICITATE
Fiecare dintre noi are un rol esențial în această călătorie, iar eu sunt aici pentru a vă reprezenta cu cinste și responsabilitate.
Vă mulțumesc pentru încredere și vă invit să lucrăm împreună pentru a face Orlatul un exemplu de succes și unitate.”, a transmis Gheorghe Pop.
De asemenea, președintele Forța Dreptei Sibiu, deputatul Constantin Șovăială, a ținut să-l felicite prin intermediul paginilor de socializare. „Succes, domnule primar! Am mare încredere în tine și în echipa ta! Colegii din Forța Dreptei își pun mari speranțe în capacitatea ta de a face lucruri trainice pentru comunitatea locala. Doamne ajută!”



Comentariile sunt închise.