Gloria Loamneș: Suntem onorați că am fost parte din prima ediție a turneului KICK FOR HOPE

Gloria Loamneș transmite că adevărata victorie a primei ediții a turneului caritabil „Kick for Hope” a fost speranța oferită celor care luptă cu cancerul, iar trofeul câștigat reprezintă doar o parte dintr-un eveniment dedicat solidarității și implicării comunității.

Suntem onorați că am fost parte din prima ediție a turneului KICK FOR HOPE și că am putut contribui la o cauză atât de importantă.

Pentru noi, trofeul câștigat este valoros, dar adevărata victorie a fost solidaritatea și faptul că, împreună, am reușit să aducem un strop de speranță celor care luptă cu cancerul.
Mulțumim organizatorilor, Grupului Suport Oncologic Sibiu, Primăriei Loamneș, sponsorilor, voluntarilor și tuturor echipelor participante pentru implicare și pentru exemplul de unitate oferit.
Ne bucurăm că am putut reprezenta cu mândrie comuna noastră și că fotbalul a fost, pentru o zi, despre mai mult decât un joc – a fost despre oameni, sprijin și speranță.
Respect tuturor celor care luptă zi de zi! Împreună putem face bine.”, transmit reprezentanții echipei Gloria Loamneș.

Comentariile sunt închise.