E vineri dimineața în Piața Cibin din Sibiu. Printre tarabe pline de vinete negre, ardei grași roșii ca focul și roșii coapte cât soarele de august, zumzetul nu se mai oprește. Gospodinele își fac loc cu pași hotărâți, cu listele pregătite de acasă și cu privirea critică a celor care știu exact ce caută.
„Mai lăsați-mi zece kilograme de vinete, da’ să fie tari și frumoase!”, strigă o femeie către un vânzător, în timp ce bărbatul ei, cocoșat sub greutatea a doi saci deja plini, oftează resemnat.
Scena se repetă peste tot. Femeile negociază, compară prețuri, întreabă de calitate, iar bărbații din spatele lor cară tăcuți saci cu legume, unii pe umeri, alții în portbagajele mașinilor parcate în grabă.
„Cât sunt vinetele, mamă?” întreabă o femeie în vârstă, pipăind atent o legumă.
„Șapte lei kilu’, da’ pentru dumneavoastră fac șase, să fie de zacuscă”, răspunde vânzătorul zâmbind.
„Bine, pune-mi cincisprezece kile. Și să fie frumoase, că le pun la borcan!”
Aerul e îmbibat cu miros de ardei copți, iar printre cumpărători se aud povești de rețete. „Eu pun și puțin morcov, îi dă dulceață”, spune o gospodină, în timp ce alta o contrazice: „Nu, zacusca adevărată e doar cu vinete, ardei și roșii. Restul strică gustul!”.
Piața devine astfel un adevărat teatru al tradițiilor de toamnă. Fiecare borcan de zacuscă care se va umple în zilele următoare poartă cu el nu doar aroma legumelor coapte, ci și energia acestor dimineți agitate.
Pentru sibieni, „goana după zacuscă” nu e doar despre rezerve pentru iarnă, ci și despre continuitatea unei tradiții care aduce familia împreună. Și, cum spun vânzătorii, an de an: „Toamna trece, dar zacusca rămâne la loc de cinste în cămară.”
„Zacusca nu e mâncare, e poveste. Și povestea asta începe mereu aici, în piață”, spune o gospodină, înainte să-și tragă bărbatul de mână spre următoarea tarabă.
Comentariile sunt închise.