Comunitatea din Gura Râului se pregătește să marcheze în mod festiv Ziua Vecinilor și a Vecinătății în data de 9 iunie 2025, începând cu ora 18:00. Evenimentul are loc în a doua zi de Rusalii și își propune să aducă împreună locuitorii satului într-o atmosferă de comuniune și tradiție locală.
Sub motto-ul „La Gura-Râului, ne ține aproape sufletul satului”, organizatorii — Școala Gimnazială „Aurel Decei” și Primăria Gura Râului — îi invită pe toți cetățenii să participe și să își reunească vecinii și apropiații în fiecare colț de uliță.
Sărbătoarea este un prilej de a cinsti lucrarea Sfintei Treimi și de a întări legăturile dintre oameni, readucând în prim-plan valorile solidarității, prieteniei și apartenenței la comunitate.

Comentariile sunt închise.