Respectând tradițiile moștenite din străbuni, comunitatea din Sebeșu de Jos, județul Sibiu, încinge „Hora de la Rusca”, în duminica Rusaliilor. Cea de-a 42-a ediție a festivalului reunește artiști de renume și ansambluri folclorice din comuna Turnu Roșu.
Sărbătoarea Rusaliilor e încărcată de emoții pentru comunitatea din Sebeșu de Jos, căci după obicei, localnici, fii ai satului și oameni veniți din localitățile învecinate petrec la „Hora de la Rusca”. Manifestarea marchează cea de-a 42-a ediție, fiind organizată de Primăria și Consiliul Local Turnu Roșu și fiind o acțiune culturală cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.
Astfel, în ziua de 4 iunie a.c., sărbătoarea debutează la biserică, unde se adună întreaga suflare a satului. După serviciul religios, etalând cu mândrie costume populare, oamenii pornesc spre mijlocul satului. Aici, la ora 11.30, oamenii încing hora, după tradiția jocului duminical de odinioară, declară Stelian Istrate, primarul comunei Turnu Roșu.
Apoi, alaiul se îndreaptă spre platoul de la Rusca, loc încărcat de semnificații istorice, unde sebeșenii petrec alături de invitați: ansamblurile folclorice „Hora de la Rusca” și „Ia de la Turnu Roșu, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și soliștii de muzică populară Ionela Răspop, Geanina Gavrilă, Traian Stoiță, Camelia Cosma și Ioana Brad, Nelu Albuși Paula Medrea. Spectacolul este prezentat de Traian Stoiță și va începe la ora 12.30, pe platoul de la Rusca.
Hora de la Rusca este proiectul unicat la nivel județean și național, care pune în valoare tradiția horei cu noduri, născută în secolul al XVIII-lea. Această tradiție și acest dans popular, specifice localității Sebeșu de Jos, sunt elemente centrale de identificare comunitară și reprezintă o contribuție unică a comunității la bogăția patrimoniului imaterial al județului Sibiu și al României.



Comentariile sunt închise.