Hoții de pe DN1, care au furat semnalizarea luminoasă, au fost reținuți

Semnalizarea luminoasă de pe DN1 a dispărut în mai puțin de o săptămână dar nici polițiștilor nu le-a luat mai mult ca să identifice suspecții care ar fi săvârșit acestă faptă

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

În fapt, la data de 03 februarie 2022, polițiștii au fost sesizați de către un reprezentant al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu privire la faptul că în noaptea de 01/02 februarie 2022, de pe DN1, sectorul de drum cuprins între localitățile Șinca, Șercaia și Mândra din județul Brașov  ar fi fost sustrase 4 ansambluri de iluminare.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat două persoane bănuite de săvârșirea faptei, acestea fiind un bărbat, în vârstă de 38 ani din localitatea Șinca, județul Brașov, respectiv un bărbat, în vârstă de 47 ani din localitatea Crizbav, județul Brașov.

Astăzi, 10 februarie, polițiștii brașoveni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la adresele persoanei bănuite de săvârșirea faptei, unde au fost identificate bunurile sustrase, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea faptei au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Comentariile sunt închise.