I-am intervievat pe consilierii locali USR Sibiu, politicieni ce au jurat să ne apăre drepturile

Trei forțe politice au condus destinele sibienilor mai bine de 15 ani: FDGR,PNL și PSD. La alegerile locale din anul 2020 în Consiliul Local Sibiu au fost aleși 4 reprezentanți ai noii formațiuni de centru dreapta – USR: Diana Mureșan, Raul Apostoiu, Ionuț Ghișe, Ioan Plesciuc si Laurentiu Theodoru (ultimul renuntand la mandat o data ce a fost numit subprefect al Judetului Sibiu). Reporterul ziarului nostru a realizat un scurt interviu cu cei cinci consilieri locali pentru a afla cum a decurs primul an de mandat și care a fost implicarea lor în soluționarea problemelor și nevoilor cetățenilor pe care îi reprezintă.

Diana Mureșan

Diana Mureșan a realizat un bilanț al activității sale de consilier local din primul an de mandat

Încrederea pe care mi-ați acordat-o mie și formațiunii politice din care fac parte m-a responsabilizat mult și am încercat să îmi dedic cât mai mult timp activităților care țin de această poziție ocupată. În toate acțiunile întreprinse am avut în vedere binele comunității din care facem parte.
Aici puteți consulta raportul meu de activitate: https://docs.google.com/…/1Ygoe1JlBSUjXSQ3SJy4N…/edit…
Rolurile pe care mi le-am asumat în acest an au fost:
– lider al consilierilor USR PLUS
– membră a Comisiei pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive, de agrement şi tineret
– membră a Comisiei sociale
– membră în cinci consilii de administrație ale unor instituții de învățământ
În câteva cuvinte acest an de mandat a însemnat:
– participare cu prezență de 100% la ședințele de consiliu local
– participare la ședințele Adunării Generale a Acționarilor Tursib și Urbana
– participarea la ședințele Comsiei Sociale
– participarea la ședințele consiliilor de administrație a instituțiilor de învățământ
– 20 de interpelări în cadrul ședințelor de consiliu local
– șapte proiecte de HCL depuse împreună cu colegii consilieri USR PLUS, dintre care cinci au fost implementate
– 14 proiecte de HCL depuse cu Comisia socială
– vizitarea unor șantiere în desfășurare
– 11 audiențe cu cetățeni ai Sibiului
– muncă în teren cu comisiile din care fac parte
– participarea la diferite grupuri de lucru, mese rotunde, workshop-uri, care au avut ca teme de discuție probleme, dar și proiecte cu impact asupra viața cetățenilor Sibiului
– depunerea, împreună cu colegii mei consilieri USR PLUS, a unei liste de 43 de proiecte pentru a fi bugetate pentru anul 2021
– mai multe solicitări și adrese către diferite instituții și luări de poziție publică pe diferite teme de interes pentru municipiul Sibiu.
A fost un an în care am învățat mult, iar toate cele învățate sper că mă vor ajuta să performez și mai bine în anii de mandat care urmează.

 

Știri despre tânăra consilier Diana Mureșan mai puteți citi și în articolele noastre mai vechi.

Ionuț Ghișe

Ionut Ghise

Primul an de mandat de consilier local al Municpiului Sibiu a însemnat pentru mine responsabilitate și învățare. Nu există training pentru o astfel de poziție, și astfel am luat totul ca pe o provocare căreia trebuie să îi fac față pentru a respecta pe sibienii care mi-au oferit onoarea de a-i reprezenta.

Împreună cu colegii mei din grupul de consilieri USR PLUS, am dorit să aduc un suflu nou și să schimb modul în care este perceput un consilier local, și anume că este într-un turn de fildeș, departe de oamenii care l-au votat. 

Sumarul activității mele îl reprezintă zecile de ore de studiu cu seriozitate al proiectelor de hotărâre supuse aprobării în Consiliul Local, în mod special al celor supuse avizării în comisia de buget, finanțe și administrarea domeniului public şi privat, participare proactivă în cadrul acesteia, interpelări în sedințele consiliului local, co-semnatar al câtorva proiecte de HCL depuse și aprobate, participare activă și implicare în consiliile de administrație a insituțiilor de învățământ pre-universitar din care fac parte, întâlniri și discuții cu cetățenii, audiențe și întrebări adresate departamentelor și serviciilor din Primărie în vederea soluționării unor situații semnalate, propuneri de proiecte pentru bugetul local pe 2021, și nu în ultimul rând implicare activă în cadrul sedințelor AGA ale Tursib și Urbana.

Mi-am luat rolul de consilier local în serios și sper să îmi aduc în viitor un aport din ce în ce mai important prin activitatea mea la viața Cetății.

 

Raul Apostoiu

Raul Apostoiu

Un an cu multă muncă dar și pregătire în administrația publică locală. Un an în care am încercat să mă ridic la aștepările voastre, a celor care mi-ați acordat încrederea prin votul vostru dar și a celor care au susținut candidați din alte formațiuni politice.

Consider că Sibiul are toate ingredinetele pentru a folosi tehnologia și inovarea pentru în folosul sibienilor. Am reusit în acest timp, să aduc la aceeași masa, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, reprezentanți ai companiilor multinaționale sibiene dar și ONG-uri alături de specialiști din primărie dar și consilieri din toate formațiunile politice. Motiv pentru care rezultatele Comisiei pentru digitalizare și strategie Smart City pe care o coordonez, au fost preluate de primărie și începând cu anul viitor vor fi puse în practică.

 

Ioan Plesciuc

Ioan Plesciuc

Primele luni din mandatul de consilier local au fost marcate de primirea a foarte multe nemulțumiri din partea oamenilor: pentru calitatea lucrărilor publice, pentru nerezolvarea sesizărilor, pentru întârzierea unor proiecte sau lipsa de decizie. Și, mai importantă decât nemulțumirea, am simțit lipsa de încredere că adresându-se Primăriei vor primi un răspuns urmat de o acțiune care să rezolve problema. Cred că noi consilierii, dar și Primăria Sibiu, vom trebui să facem foarte mult pentru a reconstrui încrederea oamenilor în administrația locală.

 

Laurențiu Theodoru

Laurentiu Theodoru

În cele 4 luni de mandat de consilier municipal sibian am participat la toate ședințele ordinare și extraordinare ale Consiliului Local, am fost prezent la toate comisiile din care am făcut parte și am avut calitatea de secretar al Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură.

Am condus, ca președinte de ședință, lucrările Consiliului Local al Municipiului Sibiu din luna ianuarie 2021. Am fost inițiatorul proiectului USRPLUS privind creșterea transparenței cheltuirii banilor publici la nivelul

Primăriei Municipiului Sibiu și a Serviciilor Publice subordonate Consiliului Local Sibiu, adoptat ca Hotărârea 33/2021 și am fost cosemnatar al altor 3 proiecte USRPLUS, devenite hotărâri de consiliu, cel privind semnătura electronică (Hotărârea 491/2020), cel privind Comisia mixtă pentru digitalizare și strategie Smart City (Hotărârea 60/2021) și cel privind Ghidul finanțărilor pentru Agenda Culturală (Hotărârea 66/2021).

Comentariile sunt închise.