Ighișu Nou și-a sărbătorit comunitatea și cei 114 ani ai școlii din localitate

Duminică, 14 iunie 2026, la evenimentul special „Ighișu Nou – Sărbătoarea Comunității”, curtea Bisericii Fortificate s-a transformat dintr-un monument istoric remarcabil într-un spațiu vibrant al bucuriei, cântecului și identității locale.

​         Programul zilei a fost conceput pentru a onora trecutul, valorile educaționale și bogăția culturală a comunității. Agenda a debutat cu un moment extrem de important pentru viitorul localității: vizitarea Școlii Gimnaziale și a grădiniței din localitate, o oportunitate excelentă pentru participanți de a aprecia infrastructura educațională cu ocazia împlinirii a 114 ani de la darea în folosință a clădirii principale a școlii.

​         Ziua a continuat cu spectacolul folcloric care a adus pe scenă unii dintre cei mai iubiți interpreți locali de muzică populară. De asemenea, momentele coregrafice au fost asigurate de ansamblurile folclorice locale.

​         Primăria municipiului Mediaș nu i-au uitat nici pe cei mai tineri membri ai comunității. Copiii prezenți s-au bucurat de un spațiu de joacă special amenajat, dotat cu structuri gonflabile și facilități interactive, unde au petrecut momente memorabile într-un mediu sigur și plin de veselie.

​         „Școala din Ighișu Nou împlinește astăzi 114 ani. Dacă, în urmă cu doi ani am finalizat lucrările la școală, astăzi pot spune că în proporție de 90% sunt finalizate și lucrările la grădiniță.  Din toamnă, copiii vor veni aici, într-o clădire complet renovată și modernizată[…]“ a declarat Primarul Municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.

Comentariile sunt închise.