În ciuda închiderii cinematografelor din București, filmul Corpus Christi va avea premiera în alte orașe din România

Unul dintre cele mai importante filme europene ale anului, Corpus Christi, se va lansa în România în ciuda închiderii cinematografelor din București. La Sibiu va rula la CineGOLD.

Decizia închiderii cinematografelor în București a venit ca o mare lovitură pentru distribuitori, exploatanți și public. S-a luat fără nici o argumentare care să dovedească cazuri înregistrate în aceste spații și fără nici o consultare a operatorilor din domeniu. A fost anunțată de astăzi pe mâine, fără nici un fel de măsuri de spirjin al celor direct afectați. Cinematografele și teatrele sunt spațiile în care distanțarea socială, purtarea măștii și dezinfectarea celor prezenți sunt cel mai ușor de controlat și respectat, iar operatorii sălilor se achită exemplar de asta. Motiv pentru care nici nu a fost depistat vreun focar. Am decis să lansăm totuși filmul în orașele în care acest lucru este posibil, dând ocazia spectatorilor să aibă acces la cultură.”, au anunțat reprezentanții Bad Unicorn, distribuitorii filmului.

Un film inspirat din fapte reale, nominalizat la Oscar, câștigător a 10 premii la Polish Film Awards și cu peste 2 milioane de spectatori în Polonia, Corpus Christi urmărește fascinanta transformare a unui tânăr care vrea să devină preot în ciuda cazierului său, și care preia accidental o parohie.

Trailer: https://youtu.be/tVAUuN4btLo.

Apreciat de public și critica din întreaga lume, Corpus Christi îl aduce în prim plan pe Daniel, un tânăr de 20 de ani, proaspăt ieșit dintr-un centru de detenție. Ajuns într-un mic oraș din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoțești și pretinde că este trimisul Bisericii. Apariția unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă.

Adesea emoționantă dar și tulburătoare ori amuzantă, drama aceasta dezvăluie o parabolă spirituală, care este în mod unic poloneză, dar, deopotrivă, la îndemâna oricărui spectator.” -The Guardian.

Corpus Christi a câștigat două premii la Festivalul de Film de la Veneția în 2019 și a primit 10 premii la Polish Film Awards, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol principal și deschide discuția despre iertare, impostură, a doua șansă, iubire și grija față de cei din jur.

Cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Jan Komasa îi aduce împreună pe tânărul actor de teatru și film Bartosz Bielenia, care a jucat recent în serial produs de Netflix 1983, pe Eliza Rycembel, distinsă cu Cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film pentru copii și tineri de la Viena și pe laureata Premiului Filmului Polonez Aleksandra Konieczna.

FB Page: https://www.facebook.com/CorpusChristiRomania.

Corpus Christi se va vedea în peste 20 de cinematografe din 20 de orașe din România din 9 octombrie. Aici: https://www.badunicorn.ro/corpuschristi/ pot fi consultate programul filmului și lista de orașe și cinematografe în care este disponibil filmul.

Bad Unicorn

Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuție de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se mai regăsesc filmele: Despre trup și suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country, Pororoca, Atelierul / L’atelier, Dovlatov, Utøya – 22 iulie / Utøya: July 22, Vinovatul / The Guilty, Păsări călătoare / Birds of Passage, Amanda, MO, Dumnezeu există și numele lui e Petrunija / God Exists, Her Name Is Petrunija, Copilul problemă / System Crasher, colectiv și Babyteeth: Prima iubire.

Comentariile sunt închise.