„Înapoi la școală”- programul a doua șansă pentru persoanele din Copșa Mică

Dosarul de înscriere al persoanei care solicită înscrierea în Programul „A doua şansă” pentru
învățământul primar (clasele I-IV), conține cerere de înscriere, certiticatul de naştere în copie şi în original (în cazul inexistenței documentelor de naştere, o adeverință eliberată de autoritățile locale), certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie şi în original, actul de identitate, în copie și în original, acte doveditoare privind stadiul de pregătire la momentul înscrierii (foaie matricolă sau adeverințe de studiu/ de absolvire a claselor parcurse -a I-a, a II-a, a IlI-a), fişa medicală (în cazul inexistenței documentului, fişele vor ti alcătuite uterior înscrierii) și  adeverință de serviciu, dacă este cazul.

Dosarul de înscriere al persoanei care solicită înscrierea în Programul „A doua şansă” pentru învățământul secundar inferior (clasele V-VIII), conține:

1. Cererea de înscriere (cuprinde şi opțiunile pentru calificările profesionale aprobate conform legislației în vigoare);
2. Certificatul de naştere în copie și în original;
3. Certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie și în original;
4 Actul de identitate, în copie și în original,
5. Acte doveditoare privind absolvirea învățământului primar și stadiul de pregătire la momentul înscrierii (foaie matricolă sau adeverințe de studiu de absolvire a claselor parcurse- V, VI, VII)
6. Fişa medicală, în cazul inexistenței documentului, fişele vor fi alcătuite ulterior înscrierii;
7. Adeverință de serviciu, dacă este cazul.

Puncte de înseriere:

1. La Școala Gimnazială Copşa Mică, Nr.3
-Preia dosarele zilnic de la ora 8 la 10, dna prof. Gabriela Macarei.

2.La Școala Gimnazială Copsa Mică, Nr.2
-Preia dosarele zilnic de la ora 8 la 10 dna prof. Mihaela Crăsnoveț

3. La Liceul Tehnologic Nicolae Teclu Copșa Mică

– Preiau dosarele zilnic de la ora 8 la 12, doamnele prof. Fabiola Rusu, prof. Delia Draghiciu sau dna admin. Mirela Oros.

4. La Primăria Copşa Mică
-Preia dosarele de luni până miercuri de la ora 9 la 11, dna Lucaci Iulia, din cadrul Direcției de Asistență Socială.

Comentariile sunt închise.