Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, salută investiția realizată de compania Strabag la Avrig, pe care o consideră un exemplu al colaborării dintre administrația locală și mediul de afaceri. Potrivit acesteia, proiectul, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, a generat noi locuri de muncă și consolidează potențialul economic al orașului, fiind rezultatul unei colaborări de lungă durată dintre investitori și Primăria Avrig.
„Încă o investiție contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri și comunității din Avrig! Sunt deja ani buni de când administrația locală condusă de Adrian David acorda investițiilor private sprijin pentru implementare și performanță in oraș. Deschiderea punctului de lucru al Strabag se înscrie într-o lungă listă pe care se află companii care au înțeles potențialul Avrigului și au beneficiat de colaborarea exemplară cu Primăria.

Comentariile sunt închise.