Alexandra Cristina Moro este unul dintre elevii sibieni care a crezut în el, în lucrarea sa de la Examenul de Bacalaureat și a depus contestație în urma aflării rezultatelor de la acest examen al „maturității”. Eleva Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, profilul Științe ale Naturii, bilingv engleză, clasa 12 E, a cărei dirigintă a fost Carmen Iohannis, a obținut inițial 10 curat doar la română și matematică și doar 50 de sutimi o despărțeau de 10 pe linie. Biologia a fost materia unde, în opinia celor care au corectat inițial lucrarea, ceva lipsa și nu era o lucrare perfectă. Însă, fata era sigură de ceea ce a scris, iar în urma analizării subiectelor cu profesoara sa de biologie și la sfatul acestoia și cu susținerea părinților a decis să riște și să depună contestație și bine a făcut.
Alexandra Cristina Moro este o tânără în vârstă de 18 ani, singură la părinți și dornică de a deveni un medic renumit, bun, care să salveze vieți. „Am susținut examenul de Bacalaureat la următoarele discipline: Limba și Literatura Română, Matematică și Biologie (Anatomie si Fiziologie Umană, Genetică și Ecologie Umană). Anul acesta mi se pare că subiectele au fost de nivel mediu – nici foarte ușoare, însă nici grele. Mă așteptam să am note mari, însă nu credeam că va fi chiar 10. O notă apropiată, însă, da. După ce am văzut rezultatele inițiale și am văzut că am luat 10 atât la română, cât și la matematică, dar la anatomie, unde simțeam că eram cel mai pregătită și crezusem că o să am cea mai mare notă, luasem 9.50 și am considerat că ar trebui să depun contestație. Se pare, deci, că am considerat bine, deoarece punctajul obținut a fost 10.”, ne mărturisește „lăzărista” de 10.
Alexandra Cristina Moro, Pavel Mihăilescu și Vlad Mihălțan sunt absolvenții clasei a XII-a, toți elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, care în acest an au dovedit că prin muncă, ambiție, atenție la ore, pot fi tinerii care obțin 10 pe linie la Bacalaureat. Fac parte din generația de sacrifiu, care în pandemie au „mers online” la școală, dar acest lucru nu i-a împiedicat în progresul lor educațional.
„Aș dori să le urez viitorilor elevi de a XII-a mult succes. Aș vrea să creadă în ei, să aibă determinare și încredere pentru că note mari se pot lua. Cel mai important este să se bucure și să-si prețuiască ultimul an de liceu, pentru că cel mai important este să ai amintiri frumoase.”, este mesajul Alexandrei Cristina Moro pentru colegii ei mai mici.

Depunerea unei contestații este o loterie, deoarece există și posibilitatea micșorării notei obținute inițial. „Nu credeam că îmi va scădea. Din ce m-am uitat pe barem și am discutat cu doamna profesoară de biologie după examen nu părea să fi greșit ceva. De aceea am și depus contestație.”, ne mărturisește sibianca.
Din păcate pentru județul nostru și în acest an pierdem unul dintre absolvenții de 10, deoarece tânăra își dorește să se înscrie la Facultatea de Medicina „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. „Am ales să fac medicină pentru că vreau să ajut oamenii, vreau să las o amprentă în urma mea, dar și pentru că îmi place biologia. Când termin facultatea sper să devin dermatolog sau endocrinolog, însă nu sunt încă foarte sigură. Poate în decursul celor 6 ani de facultate o să-mi schimb dorința.”, spune Alexandra Cristina Moro.

Comentariile sunt închise.