Încep înscrierile pentru preșcolari la Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, pentru anul școlar 2026–2027

Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu a anunțat calendarul înscrierilor pentru copiii preșcolari în anul școlar 2026–2027. Procesul se va desfășura în trei etape, pe parcursul lunilor mai, iunie și august.

Potrivit informațiilor publicate, prima etapă de înscriere pentru copiii preșcolari va avea loc în perioada 25–29 mai 2026. A doua etapă este programată între 22 și 26 iunie, iar etapa de ajustări se va desfășura în intervalul 17–27 august.

După finalizarea etapei de ajustări vor fi afișate rezultatele și numărul locurilor rămase disponibile.

Reprezentanții unității de învățământ îi invită pe părinți să participe la procesul de înscriere și transmit mesajul: „Vă așteptăm cu drag!”.

 

„Dragi părinti,
Încep înscrierile Grădiniță.
Acte necesare:
Certificat naștere copil
Carte de identitate părinte
Adeverinta salariați părinți (doar pentru copiii care doresc la programul prelungit).”, transmit reprezentanții unității de învățământ.

Comentariile sunt închise.