Începând cu 1 decembrie 2025, transportul metropolitan se extinde și la Ocna Sibiului

Începând cu 1 decembrie 2025, transportul metropolitan se extinde și la Ocna Sibiului. Costul unui bilet este de 7 lei și este valabil 90 de minute. Autobuzele circulă până la fabrica Marquard din Sibiu, iar de acolo vor continua pe traseul autobuzului 19. Călătorii rămân în autobuz, nefiind necesară schimbarea acestuia. Detalii privind biletele, abonamentele și traseele pot fi obținute pe site-ul tursib.ro sau aditransport.sibiu.ro.

„Dragi ocneri, după cum știți, începând cu 1 Decembrie Ocna Sibiului va fi legată de Sibiu prin mai multe curse realizate cu autobuze electrice în cadrul transportului metropolitan. Odată cu implementarea acestui sistem rezolvăm o problemă importantă, aceea a conectivității cu Sibiul. Dat fiind că în perioada estivală Ocna Sibiului este o destinație turistică foarte căutată, transportul metropolitan va contribui substanțial la creșterea numărului de vizitatori. Astfel, cursele regulate spre și dinspre Sibiu îi vor ajuta atât pe ocneri, cât și pe turiștii care vor putea veni în număr și mai mare. Doresc să evidențiez pe această cale buna colaborare pe care am avut-o cu partenerii din ADI Transport Metropolitan, o colaborare ce, sunt convins, nu va întârzia să își arate roadele.

Tariful unui bilet este de 7 lei cu valabilitate 90 de minute sau pot fi achiziționate diferite tipuri de abonamente iar elevii dispun de gratuitate. Mai multe informații privind achiziționarea biletelor sau abonamentelor găsiți pe site-ul tursib.ro sau aditransport.sibiu.ro
Autobuzele Ocna Sibiului – Sibiu circulă până în stația Marquard de unde continuă pe traseul autobuzului 19. Călătorii rămân în autobuz și pot accesa orice traseu biletul fiind valabil 90 min. de la urcare.”, a transmis Claudiu George Oprescu, primarul orașului Ocna Sibiului.

Comentariile sunt închise.