Inconștiență la volan- Conducea un microbuz în stare de ebrietate

Luni, 9 februarie, în jurul orei 23:30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Corneliu Coposu de către un sibian în vârstă de 44 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Menționăm faptul că sibianul se afla în timpul serviciului, la volanul unui autovehicul destinat transportului de persoane și în care se aflau 8 pasageri.

În urma celor constatate, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Comentariile sunt închise.