FOTO- Ingredientele unei drumeții perfecte: Ghizii Programului „Anii Drumeției”, elevii Școlii Gimnaziale Nr 1 din Mârșa și traseu turistic în comuna Rășinari

 Reprezentanții programului „Anii Drumețeiei” au continuat seria drumețiilor organizate pentru elevii școlilor din județul Sibiu, ca urmare a parteneriatului încheiat între Consiliul Județean Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean.

Săptămâna aceasta a venit rândul elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Mârșa să exploreze natura și cultura locale. Pe tot parcursul drumeției au fost ghidați de Ionescu Florin, care i-a inițiat pe traseul Rășinari – Dealul Fraga – Rășinari.
Aici au putut observa primele semne ale primăverii, iarba înverzită, copacii înmuguriți și felurite flori; iar panorama asupra Rășinariului a fost locul perfect pentru picnic. Ne bucurăm că avem șansa de a apropia de natură noile generații. Mulțumim frumos tuturor celor implicați.”, transmit reprezentanții programului „Anii Drumeției”
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Comentariile sunt închise.