Inima tradițiilor românești va bate mai puternic ca oricând în Boița, la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „Mândre Plaiuri Boicene”
Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, anunță organizarea celei de-a XVIII-a ediții a Festivalul „Mândre Plaiuri Boicene”, care va avea loc pe 19 aprilie 2026, promițând o celebrare autentică a tradițiilor românești, cu participarea a peste 450 de copii din 10 județe și un program dedicat portului popular, dansului și cântecului tradițional.
Mâine, 19 aprilie 2026, inima tradițiilor românești va bate mai puternic ca oricând în #Boița, la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „Mândre Plaiuri Boicene”.
Pentru o zi, comuna noastră se va transforma într-un loc al sufletului, unde portul popular prinde viață, dansul spune povești, iar cântecul ne aduce mai aproape unii de alții și de rădăcinile noastre.
Anul acesta, peste 450 de copii din 10 județe vor urca pe scenă cu emoție și bucurie, purtând mai departe tradițiile noastre, așa cum le-am moștenit din străbuni.
Vă așteptăm cu drag să trăim împreună clipe de neuitat, să simțim românește și să ne bucurăm de acest adevărat regal al sufletului și al identității noastre!
Cu stimă și respect,
Nicolae Cocoș
Primarul Comunei Boița

Comentariile sunt închise.