Interviu cu Timotei Păcurar, cel mai tânăr primar din istoria Județului Sibiu

Timotei este originar din Micăsasa, localitate situată la aproximativ 50 de kilometri distanță de Sibiu

Timotei Păcurar, noul primar al comunei Micăsasa, este un tânăr în vârstă de 29 de ani, absolvent al fostei Facultăți de Jurnalistică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și, tot odată, câștigătorul Cupei României la Ciclism. A pus bazele proiectului Micasasa Connect și a coordonat proiecte sportive, culturale, sociale și de infrastructură din comuna sibiană. A învățat din proiectele pe care le-a realizat, cât de multe se pot face dacă există interes, implicare și eficiență.

Timotei este originar din Micăsasa, localitate situată la aproximativ 50 de kilometri distanță de Sibiu, are cinci biciclete, trei surori, trei frați și un bulldog francez.

Cine este omul Timotei Păcurar?

T. P.  Sunt omul care crede că prin muncă și implicare pot ajunge departe, că un obiectiv măreț poate fi atins doar prin sacrificii și eforturi pe măsură. Sunt omul care a demonstrat deja că nimic nu e imposibil și voi continua să o fac.

Ești cel mai tânăr primar din județul Sibiu, titulatură obținută în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020. De cât timp ai intrat în politică și ce reprezintă acest domeniu pentru tine?

T. P. Sunt cel mai tânăr primar și vreau să subliniez și că am experiență. Am lucrat în trecut în administrație, am coordonat proiecte frumoase pentru comunitatea din care fac parte și vreau în continuare să ridic comunitatea. Nu e atât de mult despre politica cât este despre impactul și progresul pe care vreau sa îl aduc în viața comunității care m-a ales și m-a crescut. A venit și rândul meu să o cresc și să construiesc pentru viitorul nostru.

Ești absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, președinte în comisia de ciclocros în cadrul Federației Române de Ciclism, ai pus bazele proiectului Micăsasa Connect, cu alte cuvinte ai un CV impresionant și cu siguranță poți fi considerat un exemplu pentru tinerii din zilele noastre. Cum au reacționat familia, prietenii și cunoscuții tăi când au aflat că vrei să candidezi la Primăria Comunei Micăsasa?

T. P. Apropiații mă știu ca pe un munte de ambiție și implicare, am fost susținut moral în toate proiectele în care m-am implicat. La fel s-a întâmplat și când au aflat că voi candida la Primărie, m-au susținut cu toții.

Cum ai descrie desfășurarea campaniei electorale, mai ales că rezultatul a fost destul de apropiat, ai câștigat cu doar 41 de voturi împotriva fostului primar?

T. P. Poate pare un rezultat apropriat dar în condițiile în care în luptam cu un primar în funcție de 18 ani și cu opoziția mandatului trecut, rezultatul nostru a fost unul spectaculos. Am avut o campanie curată de la început pana la sfârșit, a fost vorba de formarea și implicarea unei echipe ce era strâns legata de ideea de a face lucrurile corect și profesionist. Victoria nu e a mea personala, e a întregii echipe care s-a mobilizat și s-a implicat total. Oamenii din echipă, prin implicarea și profesionalismul lor, sunt motivul ce mă face să fiu încrezător că peste Comuna Micăsasa o sa răsară soarele și vom avea proiecte și realizări.

Care va fi primul lucru pe care îl vei face în calitate de primar al comunei Micăsasa?

T. P. Sunt foarte multe lucruri urgente, o să lucrăm la multe proiecte în paralel, probabil primul lucru va fi o analiză generală a situației administrative și câteva probleme urgente de infrastructură.

Spre finalul interviului, te rugăm să le adresezi un mesaj locuitorilor comunei tale.

T. P. În primul rând, le mulțumim încă o dată pentru încredere și vrem să îi asigurăm că suntem acolo pentru ei. Noi, echipa Alianței USR PLUS, am candidat pentru a aduce un plus în viața fiecărui cetățean al comunei. O să luptăm și o să ne punem toate cunoștințele pentru a clădi împreună cu dumneavoastră o comunitate europeană. Suntem acolo pentru dumneavoastră și nu o să vă dezamăgim.

Comentariile sunt închise.