Astăzi, 24 noiembrie 2020, se implinesc 102 ani de când „Sfatul național român din comuna Șura Mare” a desemnat ca delegat al comunei la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia pe învățătorul Ioan Opriș. Din cauza pandemie care a închis școlile în această perioadă nu a fost organizată vreo activitate specială în acest sens. Cu toate acestea, directorul Școlii Gimnaziale Andrei Șaguna din localitatea Șura Mare, care este și profesor de istorie și de geografie a confirmat jurnaliștilor noștri că va organiza la finele acestei săptămâni o întâlnire online cu elevii săi dedicată acestei personalități din comuna sibiană.
Despre învățătorul Ioan Opriș, reprezentantul Comunei Șura Mare la Marea Adunare Națională De la Alba Iulia, se știu destul de puține lucruri. Timpul a fost nemilos în această privință. Din puținele surse istorice pe care le avem la îndemână, am încercat să-i schițăm o scurtă biografia, în semn de omagiu și de aducere aminte.
Astfel, Ioan Opriș s-a născut la 28 mai 1880 la Șura Mare, din părinții Ioan și Maria. Avea studii pedagogice, absolvite la Sibiu, în anul 1900 și a fost numit învățător în Șura Mare în anul 1901. În anul 1904 s-a căsătorit cu Maria Ciupea.
În anul 1917 a fost suspendat din post și mobilizat în armata austro-ungară, fiind trimis pe front, desi nu mai era chiar tânăr.
Supraviețuiește războiului, iar pe 24 noiembrie 1918, în urma unei ședințe a „Sfatului național român din comuna Șura Mare”, a fost delegat al comunei și reprezentant al Cercului Cisnădie din județul Sibiu la Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A avut statut de deputat în organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea istorică privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Destinul a făcut ca în anul școlar 1918-1919, Ioan Opriș să fie învățător la clasa I de la Școala Șura Mare, o clasă aflată la început de drum, la fel ca România. Putem spune că a fost un privilegiu pentru acei elevi să-l aibă învățător, în primul lor an de școală, pe cel care a reprezentat localitatea la evenimentul care a marcat pentru totdeauna istoria țării noastre.
Suntem siguri că le-a povestit elevilor săi, așa cum știe un dascăl cu vocație să o facă, despre cum a fost la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, despre cum a fost scrisă istoria unei națiuni și cum s-a desăvârșit statul național român și prin votul unui român din Șura Mare. (a spus Adrian Lungoci, directorul Școlii Gimnaziale Andrei Șaguna din localitatea Șura Mare)
Din păcate, Ioan Opriș s-a stins din viață în 16 ianuarie 1928, la nici 48 de ani.
Foto: Facebook Scoala Sura Mare
Comentariile sunt închise.