Ioan Oancea, primarul Tălmaciului: „Sunteți o bucurie pentru Tălmaciu!” – Felicitări Ansamblului „Datina” pentru trofeul câștigat la Tășnad

Membrii Ansamblului Folcloric „Datina” din Tălmaciu au obținut astăzi trofeul Concursului Interjudețean „Dragu-mi-i cântu și jocu”, desfășurat la Tășnad, județul Satu Mare. Evenimentul a reunit ansambluri din mai multe județe ale țării, iar Datina din Tălmaciu a impresionat juriul prin autenticitatea dansurilor și a costumelor populare. Despre reușita acestor copii și tineri talentați a postat și primarul orașului Tălmaciu un mesaj de felicitare:

Felicitări elevilor Liceului Tehnologic Tălmaciu din cadrul Ansamblului „Datina”!
Mă bucur din tot sufletul pentru reușita acestor tineri talentați, care au adus mândrie și onoare orașului nostru, obținând Trofeul Festivalului Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’!” – Ediția XXIV, Tășnad 2025.
Această performanță arată pasiunea, disciplina și dragostea pentru tradițiile autentice românești.
Felicit din inimă elevii și pe cei doi instructori de excepție – Alexandra Popa și Sorin Ciolacu – pentru talentul, răbdarea și dăruirea cu care îndrumă acești tineri minunați!
Mulțumesc tuturor celor care sprijină, cu suflet și devotament, păstrarea și promovarea folclorului în comunitatea noastră!
Vă mulțumesc că ne faceți mândri că suntem tălmăceni!
Sunteți o bucurie pentru Tălmaciu!

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.