La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din Secție nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au fost sesizați cu privire la producerea, în localitatea Moșna, a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Urmăriți Sibiul în Imagini și pe Google News
La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că șoferul unui autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Mediaș, ar fi pătruns pe contrasens intrând în coliziune laterală cu mașina care circula din sens opus.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Secție nr. 2 Poliție Rurală Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 1930, pe str. Principală din Buzd, polițiștii din Secție nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 44 de ani.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
În cauză, la nivelul Secție nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 18:45, pe strada Rahovei din municipiul Sibiu, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat din Roșia, în vârstă de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul are exercitarea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere unui autoturism de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendată.

Comentariile sunt închise.