Județul Sibiu are 99.145 persoane care beneficiază de pensie. Dintre aceștia, 22.861 sunt medieșeni

Județul Sibiu are 99.145 persoane care beneficiază de pensie. Dintre aceștia, 22.861 sunt medieșeni. 8 din 10 pensionari vor primi o pensie mai mare începând din luna septembrie.

„Am primit mai multe telefoane și mesaje prin care am fost întrebat care e situația majorărilor generate de noua lege a pensiilor, în județul Sibiu și la Mediaș.

Așa că, m-am interesat și vă scriu aici ce am aflat:

Un număr de 83.451 pensionari din județul Sibiu vor avea pensia mai mare, începând din luma septembrie, 18.869 persoane din acești beneficiari de pensie mărită locuiesc în Mediaș.

Pentru 15.694 pensionari, noua Lege a pensiilor nu va produce majorări de venit și niciunul din beneficiarii de pensie nu va încasa mai puțin, din septembrie, prin aplicarea legii.

În medie, pensia cetățenilor din județul Sibiu va crește cu 23%, adică cu aproximativ 520 lei.

Creșterea pensiei va reflecta vechimea în muncă, astfel că aceia care au pâna la 25 de ani de vechime vor primi o majorare de 7%, cei cu vechime între 25-30 de ani 12%, cei cu vechime de 30-35 de ani vor vedea o creștere a pensiei de 22%, pentru 35-40 de ani de vechime vor primi în plus 35% din pensia actuală, iar cei care au vechime în muncă de peste 40 de ani, vor avea o majorare de 43%.

Conform informațiilor Casei de Pensii Sibiu, deocamdată au primit noile decizii, pensionarii cu o vechime în muncă de până la 25 de ani.

Sper că aceste informații să vă ajute! Numai bine!”, a transmis senatorul PSD, Claudiu Mureșan.

Județul Sibiu are 99.145 persoane care beneficiază de pensie. Dintre aceștia, 22.861 sunt medieșeni

Comentariile sunt închise.