„Julieta” își spune povestea la Sibiu – revista culturală a tinerilor creatori ia naștere


Vineri, 18 iulie, de la ora 19:00, Sala Festivă a Bibliotecii Astra din Sibiu va găzdui lansarea primului număr al revistei culturale Julieta — o publicație inedită, născută din inițiativa unor tineri pasionați de cultură și coordonată de istoricul Rafael Țichindelean și jurnalistul Vasile Alexandru. Revista reunește articole semnate de tineri din diverse domenii, de la literatură și istorie, la inginerie și psihologie, devenind o veritabilă platformă de exprimare și afirmare a unei noi generații de autori.

,,Crearea acestei reviste a reprezentat pentru noi, dar și pentru întregul colectiv redacțional, o adevărată provocare. Totul a pornit de la un vis, acela de a ajuta tinerii care sunt mai puțin vizibili, mai puțin vocali, dar care sunt înzestrați cu o inteligență aparte și cu un talent deosebit, să se facă auziți. Ne-am dorit să le oferim o pârghie, o platformă de lansare în domeniul culturii, sprijinindu-i în încercarea de formare a unui stil propriu de cercetare, a unei deprinderi în ale scrisului, aptitudini care să le servească pe viitor, cine știe, poate chiar în mediul academic. Obiectivul a fost să construim un mediu propice dezvoltării lor și să le oferim un suport, un mijloc prin care să își poată exersa abilitățile de cercetare și de elaborare a unor texte științifice sau literare. Așadar am mobilizat mai multe persoane cu potențial, competente în domeniul în care s-au pregătit, și am cerut fiecărui participant câte un articol. Astfel a luat naștere această publicație prin intermediul căreia sunt valorificate munca și studiile acestor tineri. Inițial nu ne așteptam ca revista să cuprindă atâtea pagini, dar ne bucurăm să vedem atâția oameni muncitori în jurul nostru. Ținem să le mulțumim lui Romeo Petrașciuc, un om fără de care <Julieta> nu ar fi putut să ia naștere, și lui Răzvan Pop, pentru sprijinul acordat. De asemenea, am dori să mai adresăm un cuvânt de mulțumire, nu în ultimul rând, graficianului nostru, Andrei Stoian, care i-a oferit un chip, o personalitate și un suflet <Julietei>”, au transmis organizatorii.

 

 

Comentariile sunt închise.