Autoritățile orașului Tălmaciu au anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că au deschis, din nou, un centru de recoltare analize medicale, care va funcționa zilnic în intervalul orar 08:00-16:00.
„Dragi concetățeni, Vă informez că în urma discuțiilor purtate cu directorul Med Life Sibiu am reușit să deschidem, din nou, la Tălmaciu, un centru de recoltare analize medicale. Activitatea centrului se desfășoară zilnic între orele 8-16, în incinta dispensarului de pe strada Aleea Castanilor. Îi mulțumesc doamnei doctor Dorina Siminel pentru sprijin și implicare!”, a transmis primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea, prin intermediul rețelelor de socializare.

Comentariile sunt închise.