Let’s Do It, România la Copșa Mică

Autoritățile orașului Copșa Mică vă așteaptă sâmbătă, începând cu ora 10, în locurile de întâlnire de la şcoli să facem Copşa Mică puțin mai curată şi implicit să facem împreună România o țară mai curată.
Primăria Oraşului Copşa Mică în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică vor participa la acest eveniment național. Locurile de întâlnire sunt:
– Elevii și preșcolarii de la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” vor avea ca loc de întâlnire zona din fața Sălii de festivități (cantina)
– Elevii Şcolii Gimnaziale nr.3 vor avea ca loc de întâlnire terenul de sport sintetic.
– Elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 vor avea ca Ioc de întâlnire curtea şcolii.
– Elevii Şcolii Gimnaziale nr.2 vor avea ca loc de întâlnire curtea şcolii.
„Dacă dorești să te alături acţiunii de ecologizare, te așteptăm în unul din aceste locuri de adunare, pregătit cu echipament adecvat iar Primăria Copşa Mică te va sprijini în buna organizare şi desfășurare cu saci menajeri şi mânuși.”, transmit organizatorii.

Comentariile sunt închise.