Cu mult înainte ca Valea Sadului să fie străbătută de automobile, prin liniștea pădurilor se auzea șuieratul unei mici locomotive cu abur.
Era Mocănița de pe Valea Sadului, parte a unei rețele de cale ferată forestieră cu ecartament îngust care a rămas în memoria locului sub numele de „linia Feltrinelli”.
O cale ferată născută din pădure
La începutul secolului al XX-lea, bogăția pădurilor din Munții Cindrelului și Lotrului a atras importante activități de exploatare forestieră. Transportul lemnului din munte era însă dificil, iar drumurile vremii nu puteau prelua cantitățile mari de bușteni coborâți din pădure.
În acest context apare pe Valea Sadului societatea italiană Feltrinelli, implicată în exploatarea și prelucrarea lemnului.
Pentru transportul materialului lemnos, compania a dezvoltat o adevărată infrastructură industrială: cale ferată forestieră îngustă, locomotive, sute de vagonete și instalații de transport al lemnului, inclusiv funiculare.
Documentele istorice amintesc existența a trei locomotive și aproximativ 350 de vagonete, imagine care ne arată amploarea activității forestiere desfășurate aici.
Mocănița urca pe Valea Sadului
Linia urmărea îndeaproape cursul râului Sadu, pătrunzând tot mai adânc în munte.
Mica locomotivă cu abur înainta printre păduri, pe lângă apă și versanți, traversând poduri și zone în care astăzi cu greu ne-am putea imagina existența unei căi ferate.
Mărturiile păstrate despre Valea Sadului vorbesc despre o cale ferată îngustă de aproximativ 30 de kilometri, folosită pentru transportul buștenilor dinspre munte.
Unul dintre punctele amintite în aceste mărturii este Dudașul, până unde oamenii locului își aminteau că puteau urca odinioară cu Mocănița.
Deși construită în primul rând pentru industrie, Mocănița a devenit inevitabil parte din viața oamenilor Văii Sadului.
Pentru generațiile care au cunoscut-o, zgomotul roților pe șine, fluierul locomotivei și garniturile încărcate cu lemn făceau parte din peisajul cotidian.
Feltrinelli – o pagină din istoria industrială a Sadului
Linia Feltrinelli nu trebuie privită doar ca o cale ferată forestieră.
Ea aparține unei perioade extraordinare din istoria industrială a Văii Sadului, când aici se întâlneau pădurea, energia și tehnologia.
În aceeași vale în care hidroenergia începea să transforme Transilvania, exploatările forestiere dezvoltau propriile sisteme moderne de transport.
Pentru începutul secolului trecut, o rețea feroviară forestieră cu locomotive, sute de vagonete și instalații auxiliare reprezenta o infrastructură impresionantă.
Șinele au dispărut. Povestea a rămas.
Odată cu schimbările economice și dezvoltarea transportului rutier, rolul căilor ferate forestiere a început să scadă.
Mocănița de pe Valea Sadului a încetat să mai circule, iar șinele au fost treptat demontate.
Pădurea și timpul au acoperit o mare parte dintre urmele ei.
Dar traseul nu a dispărut cu adevărat.
A rămas în configurația văii, în vechile terasamente, în amintirile oamenilor și în poveștile transmise din generație în generație.
De la Mocăniță la un nou drum
Astăzi, fostul culoar al Mocăniței primește o nouă viață.
Pe o parte din traseul pe care odinioară locomotiva Feltrinelli transporta lemnul Văii Sadului se dezvoltă Circuitul cicloturistic „Mocănița – Valea Sadului”.
Nu readucem trenul.
Readucem povestea lui.
Bicicleta și drumeția iau locul locomotivei, iar vechiul drum industrial devine un drum al descoperirii naturii și istoriei locale.
Cei care îl vor parcurge trebuie să poată afla că, înaintea lor, pe aici au trecut mici locomotive cu abur, vagoane încărcate cu lemn și generații de oameni care au muncit în pădurile Văii Sadului.
Pentru că un traseu devine cu adevărat valoros atunci când nu ne arată doar unde mergem, ci ne spune pe urmele cui mergem.
Linia Feltrinelli
Mocănița de pe Valea Sadului.
O cale ferată născută pentru pădure.
Un drum care a unit muntele cu oamenii.
O poveste pe care Sadu o aduce din nou la lumină.
Comentariile sunt închise.