Locuitorii din Rășinari care nu se pot deplasa la vot pot solicita urna specială pentru referendumul din 8 noiembrie
Locuitorii comunei Rășinari care nu se pot deplasa la secțiile de votare din motive medicale sau care vor fi internați în ziua referendumului local din 8 noiembrie 2026 pot solicita să voteze prin intermediul urnei speciale. Primăria Rășinari a anunțat condițiile și termenul-limită pentru depunerea cererilor.
Potrivit informării publicate pe pagina de Facebook a instituției, pot beneficia de această procedură alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauza unei boli sau invalidități, precum și cei care, în ziua referendumului, se vor afla internați într-o unitate sanitară, într-un cămin pentru persoane vârstnice sau într-un alt așezământ social.
PUBLICITATE POLITICĂ
Cererea trebuie să fie datată și semnată olograf de către alegător și să fie însoțită de copii ale documentelor care dovedesc starea de boală, invaliditatea sau internarea, după caz.
Când și unde se depun cererile
Termenul-limită pentru depunerea solicitărilor este 7 noiembrie 2026, în intervalul orar 18:00–20:00. Cererile pot fi depuse la secția de votare cea mai apropiată sau la Biroul Electoral de Circumscripție, cu sediul la Primăria comunei Rășinari, conform procedurilor aplicabile.
Modelul de cerere și informațiile complete privind procedura sunt disponibile pe site-ul Primăriei Rășinari, în secțiunea dedicată referendumului din 2026.
Referendumul local este programat duminică, 8 noiembrie 2026, și vizează consultarea locuitorilor comunei cu privire la exploatarea minieră de pe Valea Dobra.


Comentariile sunt închise.