Locuitorii din Săcădate, chemați mâine la vot

Locuitorii din Săcădate și Glâmboaca își aleg mâine delegații sătești, mai exact cele două persoane care îi vor reprezenta în ședintețele Consiliului Local Avrig. Aceștia  vor avea atribuții și responsabilități asemănătoare unui consilier local, iar cele două sate mai sus menționate nu au un consilier local în actuala conducere a orașului Avrig. Mihai Olescu, Gheorghe Mihăilă și Toma- FLorin Stănilă sunt cei trei candidați din Săcădate, iar Adrian-Gheorghe Fiță și Nicolae Neaga pentru Glâmboaca.

 Alegerile pentru delegații sătești, vor avea loc după cum urmează:
▪️Satul Săcădate : 31.01.2021, în intervalul orar 10:00-12:00, în incinta clădirii Școlii primare;
Locuitorii din Săcădate, chemați mâine la vot

Mihai Olescu

 

Locuitorii din Săcădate, chemați mâine la vot

Gheorghe Mihăilă

Locuitorii din Săcădate, chemați mâine la vot

Toma- FLorin Stănilă

▪️Satul Glâmboaca: 31.01.2021, în intervalul orar 14:00-16:00, în incinta clădirii Școlii primare.
Pot vota, persoanele care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerii, și care au domiciliul sau reședința în satul respectiv.
 Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Votul alegătorilor este secret și se exercită în cabine de vot amenajate prin grija Primăriei orașului Avrig, fiecare alegător prezentând actul de identitate funcționarului împuternicit cu această atribuție, urmând să primească buletinul de vot în baza semnăturii în lista electorală.
Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local și este asimilat aleșilor locali.
Alegerea delegatului sătesc se face cu majoritatea voturilor celor prezenţi la această adunare.
Rezultatul alegerilor se va consemna într-un proces verbal care va fi înaintat secretarului general al U.A.T-ului în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale referitoare la exercitarea mandatului delegatului sătesc.

 

Ce înseamnă delegat sătesc? 

ARTICOLUL 142 Delegatul sătescJurisprudență

(1) Locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați la ședințele consiliului local de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este asimilat aleșilor locali.

(2) Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local, în termen de 20 de zile de la data constituirii acestuia, de o adunare sătească, convocată de primar cu cel puțin 15 zile înainte și desfășurată în prezența primarului sau a viceprimarului și a secretarului general al unității administrativ- teritoriale.

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

(3) Alegerea delegatului sătesc se face cu majoritatea voturilor celor prezenți la această adunare, consemnată într-un proces-verbal care se prezintă în prima ședință a consiliului local. La adunarea sătească pot participa toți cetățenii cu drept de vot din satul respectiv.

(4) Încetarea de drept a mandatului delegatului sătesc are loc în următoarele situații:

a) demisie;

b) validarea, în calitate de consilier local, a unui supleant care are domiciliul în satul al cărui delegat este;

c) schimbarea domiciliului într-un alt sat, inclusiv ca urmare a reorganizării unității administrativ-teritoriale respective;

d) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a pedepsei;

e) punerea sub interdicție judecătorească;

f) pierderea drepturilor electorale;

g) deces.

(5) În situațiile prevăzute la alin. (4) se alege un nou delegat sătesc, cu respectarea prevederilor alin. (1) – (3), care se aplică în mod corespunzător.

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

(6) Adunarea sătească, convocată de către primar, poate hotărî oricând eliberarea din funcție a delegatului sătesc și alegerea, în termen de 20 de zile de la eliberare, a unei alte persoane în această funcție, în condițiile alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

(7) La discutarea problemelor privind satele pe care le reprezintă, delegații sătești sunt invitați în mod obligatoriu. Delegații sătești au dreptul de a se exprima cu privire la problemele discutate, opinia acestora fiind consemnată în procesul-verbal al ședinței.

Comentariile sunt închise.