Lucrări de extindere a rețelei de gaze naturale în cartierul Tocile din Sadu: restricții de trafic și rute alternative

Primăria Comunei Sadu a anunțat începerea unor lucrări de infrastructură importante în cartierul Tocile, începând de marți, 16 iunie 2026, vizând extinderea rețelei de gaze naturale și realizarea branșamentelor pentru locuitori.

Potrivit autorităților locale, intervențiile vor fi realizate etapizat, pe mai multe străzi din zonă, începând cu Strada Tocile de Sus (continuare rețea), urmată de Strada Cetății, Strada Fagului, Strada Mesteacănului, Strada Măgurii și Strada Stejarului.

„Vă informăm că începând de marți, 16 iunie 2026, vor începe lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale și realizarea branșamentelor”, se arată în anunțul transmis de Primăria Sadu.

Pe durata lucrărilor, circulația rutieră va fi afectată, traficul urmând să fie deviat pe rute alternative semnalizate corespunzător, în funcție de sectorul în care se intervine.

„Pe tronsoanele afectate de săpături, circulația va fi deviată și dirijată pe rute alternative semnalizate corespunzător”, precizează administrația locală.

Primăria Sadu anunță că, în general, circulația va fi reluată la sfârșitul fiecărei zile de lucru pe sectoarele finalizate, cu excepția situațiilor în care condițiile tehnice nu permit închiderea temporară a șantierului în siguranță.

„La sfârșitul fiecărei zile de lucru, traficul auto va fi reluat pe tronsonul executat. Excepție fac cazurile în care, din motive tehnice complexe, lucrarea nu poate fi închisă temporar pe acel sector”, se mai arată în informare.

Autoritățile locale le solicită locuitorilor din cartierul Tocile să manifeste înțelegere, prudență și să respecte semnalizările și indicațiile privind circulația alternativă pe perioada desfășurării lucrărilor.

Comentariile sunt închise.