Mâine începe campania electorală. Ce se interzice candidaților la alegerile locale și europarlamentare
Începând cu data de 10 mai, demarează campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare, iar partidele își pregătesc candidații și strategiile pentru a câștiga susținerea alegătorilor. Competiția va începe oficial mâine, 10 mai, și va dura până la data de 8 iunie, ora 07:00.
Vezi AICI Campania electorală | Lege 208/2015 actualizată 2024
Pe parcursul acestei perioade, candidații și reprezentanții partidelor trebuie să respecte cu strictețe legea electorală, care reglementează modul în care pot influența alegătorii. Un aspect important este interzicerea oferirii de bunuri electorale către alegători. Campania electorală va include mitinguri, adunări și întâlniri, unde candidații și reprezentanții partidelor își vor prezenta platformele și opiniile, având libertatea de exprimare garantată de lege.
Materialele de campanie electorală pot fi expuse doar în locuri desemnate de autorități, iar afișarea acestora în alte locuri este strict interzisă. Dimensiunea și conținutul afișelor trebuie să respecte regulile stabilite de lege.
„Alte materiale ( bannere, panouri, mașini autocolantate.) care nu se regăsesc printre cele anterior menționate, sunt interzise, în consecință ele trebuie înlăturate din locurile unde au fost amplasate, până cel târziu în data de 9 mai 2024. Cei care nu respectă legislația electorală riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 25.000 de lei.
Televiziunile și radiourile trebuie să prezinte candidații și dezbaterile electorale în mod echitabil și imparțial, iar candidații care ocupă funcții publice pot apărea în emisiuni informative doar pentru a discuta probleme legate strict de funcția lor. Legea interzice utilizarea vehiculelor inscripționate sau care au aplicate colantate cu sloganuri de campanie, imagini ale candidaților și cu orice alte referiri la competitorii electorali. Nu pot fi difuzate materiale video și audio, utilizând autovehicule în mers sau staționate. Se interzice organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii cu conotații electorale. Nu este permisă amplasarea de bannere, meshuri, corturi, pavilioane, panouri mobile cu tentă electorală.
În plus, competitorii electorali pot utiliza diverse mijloace de publicitate, precum presa scrisă, broșuri, pliante și materiale tipărite pe hârtie. Este important ca toți cei implicați în campanie să respecte cu strictețe legislația electorală pentru a asigura un proces democratic și corect.
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




Comentariile sunt închise.