Se apropie 1 decembrie, Ziua Națională a României. Acea zi din an în care ieșim la paradă cu patriotismul festiv: steaguri tricolore, costume populare, imnul de stat și cântece folclorice. Amestecate cu sarmale, mititei și vin fiert. Ketchup, muștar și maioneză, dar mai ales cravate, sutane și uniforme. Cuvântări înflăcărate ale unor politicieni încostumați în retorici patriotarde, slujbe religioase săvârșite de soborurile unei ortodoxii retrograde și defilări militare ale unei armate deșirate. Pentru că de Ziua Națională a României, identitatea colectivă pe care o sărbătorim este indisociabil legată de spiritul demagogiei politice, duhul ortodoxiei religioase și suflul marțial al șenilelor.
La Sibiu (orașul care a fost luat în calcul pentru a fi locul Marii Uniri în 1918), primăria a cumpărat 5.500 de drapele naționale. Un steag la fiecare 27 de locuitori ai orașului. Concentrate toate în 88 de străzi din zona centrală. În principalele trei piețe și artere centrale ale Sibiului, vor fi instalate 50 de drapele verticale de mari dimensiuni. Ce se petrece la Sibiu nu este deloc o excepție singulară: multe alte orașe și comune din România se vor împodobi în veșminte de sărbătoare tricoloră.
Într-o lucrare devenită clasică în sociologia politică, Michael Billig a lansat termenul de „naționalism banal”. Acesta se referă la toate practicile sociale și obiectele materiale utilizate în contextul vieții cotidiene prin care identitatea națională este afirmată și ranforsată în conștiința individuală și colectivă deopotrivă. De la intonarea imnului de stat la deschiderea și închiderea emisiunilor stațiilor „Radio România” și „Televiziunea Română”, la difuzarea lui pe stadioane cu prilejul meciurilor de fotbal ale echipei naționale, până la simboluri înscrise pe bancnote și documente administrative – toate acestea sunt expresii ale naționalismului banal.
Ce se întâmplă de Ziua Națională a României, celebrată pompos cu parade militare tămâiate de cădelnițele preoților, cu oameni politici înfășurați în panglici tricolore, cu mii de steaguri fluturând pe străzile orașelor, nu poate fi calificat drept ceva „banal”. Dimpotrivă, o asemenea defășurare de forțe simbolice este ceva cu totul extraordinar. Iar cum limba română întreține o relație intimă cu polisemia, paradele de 1 decembrie pot fi descrise ca fiind extraordinar de ordinare. Ordinar nu în sensul de banal, obișnuit, comun, ci de „grosolan, josnic, scârbos, vulgar”.
De 1 Decembrie se cuvine să sărbătorim „românitatea” și identitatea națională. Dar o românitate civică, în sens de apartenență la o comunitate politică întemeiată în cetățenie și nu una etnică, înțeleasă ca descendență biologică dintr-un neam. Să celebrăm o identitate națională bazată pe patriotism inclusiv, nicidecum una fundamentată pe exclusivism naționalist.
În plus față de dimensiunea sărbătorească, ziua de 1 Decembrie s-ar cădea să fie și ziua reflecției critice, nu doar a unui festivism grobian: ziua în care ne sărbătorim identitatea în același timp în care cugetăm la ce înseamnă să fii român, la neîmplinirile sociale ale proiectului politic al României și la pericolele românismului. În lipsa acestei dimensiuni critice, patriotismul de paradă este o parodie a patriotismului.
Sursă: Facebook Mihai S. Rusu
Comentariile sunt închise.