Mihai Sopa: Mie îmi pare foarte bine că am avut o colaborare cu Asociația Română despre Mâncare, unde domnul Maximilian Drăgan este președinte, pentru proiectul Marpod cu Bun Gust

Cooperativa Agricolă Sopa Marpod, cu sediul în Ilimbav, comuna Marpod, județul Sibiu, derulează proiecte concrete pentru sprijinirea producătorilor și fermierilor locali. În cadrul proiectului „Marpod cu Bun Gust”, cooperativa, alături de parteneri locali și instituționali, a reușit să achiziționeze utilaje importante pentru dezvoltarea activităților de procesare a produselor din carne și lapte.

„Mie îmi pare foarte bine că am avut o colaborare cu Asociația Română despre Mâncare, unde domnul Maximilian Drăgan este președinte, pentru proiectul Marpod cu Bun Gust — proiect realizat în sprijinul fermierilor și producătorilor din comuna Marpod. Alături mi-au fost familia Baciu și familia Șopa, dar și Primăria comunei Marpod”, a declarat Mihai Șopa, președintele cooperativei.

PUBLICITATE

Publicitate

În cadrul proiectului, au fost achiziționate numeroase utilaje necesare activităților de carmangerie și abator, ceea ce a dus la consolidarea infrastructurii locale pentru procesarea produselor agroalimentare.

„Promovarea a reprezentat și reprezintă ceva benefic pentru comuna Marpod și pentru cooperativa noastră. Ne dorim ca vânzarea produselor noastre să funcționeze foarte bine, iar clienții să fie mulțumiți de produsele din carne și lapte”, a mai spus Mihai Șopa.

Cooperativa Sopa Marpod are ca activitate principală prelucrarea și conservarea cărnii, fiind un exemplu de colaborare între fermieri, antreprenori locali și administrația publică.

Partenerii cooperativei sunt:

  • Baciu Elena Anica – fermier și procesator lapte

  • Șopa Mihai – fermier și procesator lapte

  • Comuna Marpod – autoritate publică

  • Baciu Marpod SRL – comerciant

  • MI&IO Agro SRL – comerciant

  • Asociația Română despre Mâncare – ONG promotor al valorilor alimentare locale

Proiectul „Marpod cu Bun Gust” se remarcă astfel ca o inițiativă de succes ce valorifică resursele locale, susține micii producători și contribuie la promovarea identității alimentare tradiționale din județul Sibiu.

 

Comentariile sunt închise.