Miniștrii Sănătății și Muncii, în dialog direct cu comunitatea din Jina. Deputatul PSD Bogdan Trif: „Vocea sibienilor contează”

Comuna Jina a găzduit o întâlnire amplă între reprezentanții Guvernului și localnici, eveniment la care au participat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole. Vizita a avut loc la invitația deputatului PSD de Sibiu Bogdan Trif, care a subliniat importanța dialogului direct cu oamenii și a transmiterii nevoilor lor „fără filtre”.

Potrivit parlamentarului, peste 400 de localnici au participat la întâlnire, aducând în discuție teme esențiale precum modernizarea infrastructurii, accesul la servicii medicale, sprijinul pentru familii, pensionari, agricultori și tineri. Atmosfera a fost caracterizată de implicare și determinare, fiind prezentate probleme resimțite de ani de zile.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a discutat cu medicii și managerii de spitale prezenți, concentrându-se pe provocările reale din sistemul sanitar, „de la firul ierbii”. La rândul său, ministrul Muncii, Florin Manole, a primit direct numeroase sesizări formulate anterior în cadrul audiențelor organizate de deputatul Bogdan Trif, în special din partea pensionarilor sibieni.

Deputatul a subliniat că întâlnirea nu a fost una formală, ci un moment în care probleme concrete au fost puse pe masă, iar soluțiile au început să prindă contur. „S-a văzut limpede că atunci când comunitatea se mobilizează, vocea ei devine puternică și imposibil de ignorat”, a transmis Bogdan Trif.

Acesta a mai afirmat că prezența miniștrilor la Jina demonstrează deschiderea Guvernului pentru investiții durabile, proiecte reale și măsuri care pot îmbunătăți viața oamenilor din județ. „Sibiul merită respect, stimă și acțiuni pe măsură. Continuăm să ne batem pentru fiecare localitate din județ”, a punctat deputatul.

Evenimentul, considerat un exemplu de colaborare între comunitate și autorități, s-a încheiat cu angajamentul continuării dialogului și al identificării unor soluții aplicabile pentru problemele semnalate.

Comentariile sunt închise.