Mobilizare generală în comunele României: Termenul pentru proiectele PNRR derulate prin MDLPA a fost prelungit până la 30 august 2026

Asociația Comunelor din România (ACoR) salută decizia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) de a prelungi termenul-limită pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin Ordin de ministru, noul termen a fost decalat de la 31 iulie la 30 august 2026.

Această măsură reprezintă o gură de oxigen fundamentală pentru comunitățile rurale, oferind autorităților locale timpul necesar pentru a maximiza absorbția fondurilor europene, care în prezent se situează la un nivel de 86%. Ținta comună este atingerea unui grad de decontare cât mai aproape de 100%.

În acest context, conducerea ACoR lansează un apel ferm către toți primarii comunelor din România care au în derulare proiecte finanțate prin componentele PNRR coordonate de MDLPA, inclusiv cei care au apelat la împrumuturi de la Trezorerie:

Accelerarea ritmului de execuție: Este momentul unei mobilizări maxime pe șantiere și în relația cu constructorii pentru a finaliza lucrările rămase.

Depunerea urgentă a documentelor: Facturile aferente lucrărilor executate trebuie transmise în cel mai scurt timp către minister pentru a putea fi decontate în noul termen legal.

„Fiecare proiect din PNRR implementat în satele noastre înseamnă utilități moderne, școli reabilitate, servicii publice mai bune și, implicit, o viață mai demnă pentru locuitorii de la sate. Prelungirea acordată de MDLPA este o oportunitate pe care nu avem voie să o ratăm. Fac apel la toți colegii primari să monitorizeze zilnic progresul acestor investiții și să urgenteze procedurile de decontare”, a declarat Valentin Ivan.

ACoR își exprimă încrederea că responsabilitatea și determinarea primarilor de comune vor face ca această perioadă suplimentară de o lună să transforme proiectele de pe hârtie în realități durabile pentru dezvoltarea comunităților locale.

Comentariile sunt închise.