Modernizare în unitățile de învățământ din Comuna Șura Mare. Mobilier nou achiziționat prin PNRR

În perioada 21-24 februarie 2025, unitățile de învățământ din Comuna Șura Mare se va monta mobilier nou, achiziționat prin proiectul „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preșcolare și preuniversitare din Comuna Șura Mare”, finanțat prin PNRR. Echipamentele digitale au fost livrate în luna decembrie a anului 2024.

Lucrările de montare a noilor dotări vor avea loc în Școala Generală „Andrei Șaguna”, grădinița de pe strada Principală și grădinița din satul Hamba. Noile echipamente sunt menite să îmbunătățească confortul și condițiile de studiu pentru elevi și preșcolari, contribuind astfel la un mediu educațional modern și funcțional.

Mobilierul achiziționat include:

  •  Set catedră cu sertare pentru profesori și scaun pentru sala de clasă
  •  Set pupitru individual cu scaun, modular și reglabil pe înălțime pentru elevi;
  •  Cuiere și dulapuri pentru depozitarea materialelor didactice;
  • Dulap vestiar cu încuietoare;
  •  Scaune și mese reglabile pentru grădiniță;
  • Etajere, biblioteci joase și pernuțe individuale pentru șezut la grădiniță.

Această investiție are ca scop crearea unor condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale, sprijinind procesul de învățare și dezvoltarea armonioasă a copiilor din comuna Șura Mare.

Comentariile sunt închise.