Compania de transport public Tursib S.A. anunță ajustări ale programului de circulație pe mai multe trasee din municipiul Sibiu și zona metropolitană, modificări care vor intra în vigoare începând cu data de 2 februarie 2026.
Potrivit reprezentanților Tursib, pe traseul 581 va fi introdusă o semicursă suplimentară la ora 16:45, cu plecare din stația Kaufland Arhitecților 1 spre Cisnădie, măsură menită să îmbunătățească frecvența și accesul călătorilor în intervalul de după-amiază.
De asemenea, autobuzele de pe linia E7 nu vor mai opri, la prima cursă de dimineață, în stațiile Kaufland Arhitecților 1, Lidl Arhitecților 2, Strada Dorului și Cartierul Primăverii 2. Elevii care utilizează această linie sunt rugați să aștepte autobuzul în stațiile situate pe sensul opus, vizavi de cele menționate.
O altă modificare vizează afișajele exterioare ale autobuzelor de pe linia 581, care ulterior se transformă în E7. Pentru o mai bună identificare a traseelor, acestea vor avea inscripția „581 Elevi”.
Orarele din stații vor fi actualizate în perioada 29–30 ianuarie 2026, iar pe site-ul oficial al companiei și în aplicația mobilă SibiuBus noile programe vor fi disponibile începând cu 1 februarie 2026. Orarele afișate în stații vor conține mențiunea „Program de circulație valabil începând cu data de 02/02/2026”.
Reprezentanții Tursib precizează că aceste ajustări au scopul de a veni în sprijinul călătorilor și de a îmbunătăți constant calitatea serviciilor de transport public.

Comentariile sunt închise.