Autoritățile orașului Tălmaciu lansează invitația copiilor mai mici de 12 ani să fie spiridușii Moșului în cadrul primei ediții a Atelierului lui Moș Crăciun. Timp de două zile (sâmbătă, 10 decembrie, în intervalul orar 11:00-14:00, respectiv duminică, 11 decembrie, între orele 12:00-16:00) micii tălmăceni vor învăța să meșterească decorațiuni și cadouri magice pe care să le ofere în dar celor dragi. Nu vor lipsi nici colindele, ciocolata caldă, bomboanele sau turta dulce.
„În întâmpinarea sărbătorii Crăciunului, Primăria Orașului Tălmaciu organizează prima ediție a Atelierului lui Moș Crăciun! Așteptăm copiii din întreaga comunitate pentru a intra în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă!”, este și invitația transmisă de primarul localității Tălmaciu, Ioan Oancea, prin intermediul contului său de Facebook.
Participarea copiilor este gratuită. De asemenea, toți jucătorii AFC Tălmaciu care sunt mai mici de 12 ani vor fi prezenți la ATELIERUL LUI MOȘ CRĂCIUN.
Partenerii/ sponsorii evenimentului sunt LANCO, Famatech, La Fântâna, Doina Prod și General ICE.
Comentariile sunt închise.