AFC Tălmaciu organizează sâmbătă, 20 decembrie 2025, un eveniment special dedicat sărbătorilor de iarnă, în cadrul căruia peste 200 de copii vor primi cadouri din partea lui Moș Crăciun. Acțiunea va avea loc începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură din Tălmaciu.
Potrivit organizatorilor, beneficiarii sunt juniorii AFC Tălmaciu, susținătorii proiectului sportiv, foștii jucători ai clubului, precum și sportivii care fac cinste comunității locale prin performanțele lor.
Înainte de sosirea lui Moș Crăciun, la ora 16:00, juniorii clubului vor participa, alături de preotul paroh Ilie Gușan, la o rugăciune de mulțumire care va avea loc la Biserica „Sfântul Nicolae” din Tălmaciu.
Reprezentanții AFC Tălmaciu subliniază că evenimentul face parte din tradiția clubului de a oferi bucurie copiilor și de a întări legăturile din comunitate, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. Programul va include colinde, gogoși și un moment festiv de final de an, la care sunt invitați toți cei care doresc să se alăture.
Organizatorii transmit mulțumiri tuturor celor care susțin necondiționat activitatea clubului și invită comunitatea locală să participe la eveniment pentru a se bucura împreună de spiritul Crăciunului.

Comentariile sunt închise.