Susținerea pe care Consiliul Județean Sibiu o acordă actului cultural excepțional din Muzeul Astra a fost larg discutată și apreciată la Conferința anuală a muzeelor europene. Politicile sustenabile duc la dezvoltarea societății și conservarea tradițiilor, demers aflat în total acord cu noul trend al Uniunii Europene.
„Am fost unul din vorbitorii panelului, Part of the Solution, din cadrul conferinței anuale organizată de Network of European Museum Organisations, a fost emoționant!
Practic, cu sufletul plin de bucurie, am prezentat o Românie, care prin sectorul muzeal se pliază pe noile direcții europene. Am demonstrat, prin fapte, cum o autoritate, Consiliul Judetean Sibiu si o instituție de cultură, Muzeul Astra, implementează cu succes politici sustenabile, exemple de bună practică si contribuie la dezvoltarea organică a societății.
În fața a peste 300 de participanți am arătat o Românie puternică prin cultură și conectată la noile provocări! Culmea, valorile patrimoniale, materiale și imateriale au răspunsuri!
Muzeul Astra a demonstrat încă o dată că este un ambasador al României.”, transmite Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA Sibiu.


Comentariile sunt închise.