Într-o minunată zi de toamnă, 25 octombrie 2022, la Pitești s-a desfășurat evenimentul „Gala Tezaure Umane Vii 2022” organizat de Ministerul Culturii în colaborare cu Consiliul Județean Argeș, prin Centrul de Cultură și Arte Argeș, la care au participat 38 de creatori și păstrători ai valorilor tradiționale românești, care au obținut titlul onorific de Tezaur Uman Viu în ultimii trei ani. Muzeul ASTRA Sibiu a fost prezent pentru a omagia și a celebra trei dintre meșterii populari pentru care instituția a depus dosarele de candidatură: Maria Antoneta CIUCĂ (Poiana Sibiului, județul Sibiu), Petru BORZA (Obârșa, județul Hunedoara) și ILYÉS Mihály (Corund, județul Harghita).
Maria Antoneta Ciucă a primit tilul de Tezaur Uman Viu în anul 2021 pentru confecționat port popular/brodat. Este una dintre cele mai iscusite și talentate femei din Poiana Sibiului. Lucrările sale sunt creații purtătoare de semne și de simboluri realizate cu acul pe pânza albă de bumbac, cu fir negru de mătase, asemenea unei compoziții muzicale înscrise pe portativ.
Petru Borza a primit titlul de Tezaur Uman Viu în anul 2022 pentru prelucrarea lutului/olărit.
Născut în iarna anului 1932, cunoscut în sat ca Pătru lu` Vălean este unul dintre cei mai îndemânatici și talentați olari din Țara Zarandului, satul Obârșa, singurul centru de ceramică activ din județul Hunedoara. În cadrul Galei, olarul ne-a mărturisit: „De când mă știu am olărit…Din asta mi-am ținut casa!”.
Ilyés Mihály a primit titlul de Tezaur Uman Viu în anul 2022 pentru prelucrarea lutului/olărit. A început să modeleze lutul dintr-o joacă, în copilărie și a investit pasiune, sentimente și multă muncă. Este unul dintre olarii care dezvăluie cu drag copiilor și tinerilor tehnica de lucru la roata olarului și a gătitului în vase de lut pe vatră deschisă.
Laudatio pentru cei trei meșteri a fost prezentat de dr. Mirela Crețu, în calitate de membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, iar dosarele de candidatură au fost întocmite de muzeografi din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA: dr. Karla Roșca, Elena Găvan și Olga Popa.
Felicitări tuturor!
Foto: Octavian Repede

Comentariile sunt închise.