Muzeul Național Brukenthal va face, în regim gratuit, activități educative pentru copiii refugiaților ucraineni

Programul de activități educative a Muzeului Național Brukenthal, în regim gratuit, pentru copiii refugiaților ucraineni din Sibiu se va desfășura în perioada martie-iunie 2022. Accesul în cadrul muzeului se face în grupuri de maximum 15 persoane (inclusiv însoțitori), cu traducător în limba ucraineană/rusă, conform programului atașat. Pe durata activității se va purta mască.
Înscrieri: pe adresa de email info@brukenthalmuseum.ro sau în formular googledocs https://docs.google.com/…/1Z3v4N5vD1wZgf4CwGomw…/edit… (cu cel puțin 2 zile în avans, până la limita celor 15 locuri/activitate)

 

Programul:

  • Marți, ora 10:00- din fața Palatului Brukenthal

Tur ghidat în centrul istoric pe traseul Piața Mare- Piața Huet- Piața Mică- Str. Cetății

  • Miercuri, ora 10:00- Muzeul de Istorie Casa Altemberger

Călătorie în timp la Muzeul de Istorie

Tur ghidat și activitate practică

  • Joi, ora 10:00- Muzeul de Artă Europeană, Muzeul de Artă Românească, Muzeul de Artă Contemporană

Povestea Palatului (copiii mici), Povestea Palatului și Evoluția colecțiilor de la cabinete de curiozități la muzee (copii mari, adolescenți)

  • Vineri, ora 10:00- Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie al Farmaciei, Muzeul Cinegetic

Cunoașterea mediului, tur ghidat și activitate practică

 

Grupurile/familiile care nu sunt programate în cadrul activităților educative realizează vizita în mod gratuit, individual, FĂRĂ GHIDAJ.

Comentariile sunt închise.