Muzica militară a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” răsună în Piața Mare datorită Filarmonicii de Stat Sibiu

Vineri, 4 iulie 2025, de la ora 19:00, Piața Mare din Sibiu va găzdui un concert special susținut de Muzica militară a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane, ajunse la ediția a XXII-a.

Sub genericul asCULTă, publicul va avea ocazia să se bucure de un program muzical variat, care îmbină ritmuri patriotice, clasice și moderne, din repertoriul românesc și internațional. Printre piesele interpretate se numără:

🎺 „Ecoul în munți”
🎺 „Carol Marș”, „Marșul tineretului”, „Trecea fanfara militară”
🎺 „The Washington Post”, „Liberty Bell”, „Wien bleibt Wien”
🎺 „Theme from New York”, „Queen Greatest Hits”, „Latin Gold” și multe altele

Accesul publicului este liber, iar atmosfera promite să fie una festivă și plină de energie, marcând și Ziua Independenței Statelor Unite într-un mod muzical aparte.

Evenimentul este co-finanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025, iar acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Comentariile sunt închise.