Ne-am arătat recunoștința față de forțele de ordine care patrulează în aceste zile

146 I Love Coffee și Sibiul în Imagini, alături de Instituția Prefectului Județului Sibiu au ținut să își arate recunoștința pentru forțele de ordine care patrulează în aceste zile pe străzile Sibiului și cele din punctele de control, care verifică respectarea prevederilor impuse de Ordonanțele Militare în vigoare.

Prin intermediul acestei campanii, unindu-ne, am vrut să ne arătăm și altfel decât printr-un simplu „Mulțumesc”, recunoștința față de polițiști jandarmi, polițiști locali și militarii, oameni care în aceste zile sunt pe străzile orașului, pentru a menține nu doar ordinea și liniștea publică, ci și pentru a se asigura că cetățenii respectă toate prevederile impuse și sunt în siguranță.

„În semn de respect și maximă recunoștință pentru acești oameni, care asigură ordinea și liniștea publică, iar în această perioadă și prevederile Ordonanțelor Militare în vigoare, ne-am alăturat și noi acestei inițiative civice! Le doresc multă sănătate și putere de muncă tuturor, iar inițiatorilor cât mai multe astfel de acțiuni!” transmite Mircea Crețu, Prefectul Județului Sibiu.

Ei sunt în stradă! TU stai acasă!

 

 

 

 

Comentariile sunt închise.