Nicolae Neagu: Adoptarea Legii salarizării unitare reprezintă un test al credibilității României în raport cu Comisia Europeană

Senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu susține că adoptarea Legii salarizării unitare reprezintă o etapă esențială pentru respectarea angajamentelor asumate de România prin PNRR și avertizează că întârzierea reformei ar putea afecta accesarea unor fonduri europene importante.

„Adoptarea Legii salarizării unitare reprezintă un test al credibilității României în raport cu Comisia Europeană, al capacității de a implementa reformele asumate și de a continua procesul de modernizare a administrației publice.

Legea salarizării unitare este o reformă strategică asumată de România prin PNRR, esențială atât pentru modernizarea sistemului public, cât și pentru accesarea fondurilor europene.
Adoptarea ei până la termenul de 31 august 2026 condiționează deblocarea a aproximativ 770–800 milioane de euro, iar blocarea întregului pachet de reforme poate pune în pericol peste 4,5 miliarde de euro din finanțările europene.
Reforma salarizării unitate urmărește:
– un sistem de salarizare unitar, predictibil și echitabil,
– eliminarea discrepanțelor nejustificate,
– reducerea numărului de sporuri,
– introducerea unor reguli clare de salarizare
– recompensarea performanței.
 Din perspectivă tehnică, proiectul legii salarizarii unitare:
– reduce numărul sporurilor cu peste 50%,
– comprimă grila de salarizare,
– introduce criterii de performanță
– acordă creșteri salariale pentru numeroase categorii profesionale,
– menține în același timp masa salarială în limitele convenite cu Comisia Europeană si asigura sustenabilitatea bugetară.
Concret, principiul de bază este că niciun angajat nu va avea un venit net mai mic decât cel aflat în plată, diferențele fiind acoperite prin compensații individuale.
Partidul Naţional Liberal susține adoptarea reformei în interesul României și al respectării angajamentelor europene.
Însă, cu toate acestea, PSD încearcă să blocheze un proiect elaborat chiar în perioada în care Ministerul Muncii era condus de un ministru PSD și pe care partidul și l-a asumat prin acord politic.
 Amânarea acestei reformei din motive pur electorale este, în mod evident, o alegere care pune interesul politic înaintea interesului național.”, a transmis senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu.

Comentariile sunt închise.