Nicolae Neagu: Evenimentele organizate de primarul Nicolae Lazăr, o persoană ambițioasă, perseverentă și implicată sunt dovada că aici la Hoghilag există o colaborare eficientă între autoritatea locală și comunitate
Senatorul Nicolae Neagu, prezent weekendul trecut la eveniment alături de ministrul culturii, Raluca Turcan, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu și primarul Comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr, senatorul spune prin intermediul rețelelor de socializare că a constatat progresul acestei comune și faptul că, se depun în mod constant, eforturi pentru a promova potențialul turistic local și valorile autentice.
„Ambianța plăcută întâlnită de la evenimentul cultural „Hoghilag-Tărâmul tuberozelor” a fost completată perfect de peisajul lanurilor de tuberoze înflorite în această perioadă. Gingașele flori au un miros deosebit și în timp au devenit simbol al acestei minunate comune din județul Sibiu.
Tuberoza de Hoghilag este astăzi prima floare din România în curs de certificare IGP -indicație geografică protejată, și iată că, redă acestei comunități locale un farmec aparte fiind apreciată și recunoscută tot mai mult în țară și chiar și în afara țării.
Evenimentele organizate de primarul Nicolae Lazăr, o persoană ambițioasă, perseverentă și implicată sunt dovada că aici la Hoghilag există o colaborare eficientă între autoritatea locală și comunitate.”, transmite senatorul Nicolae Neagu.

Comentariile sunt închise.