Nicu Butuc, un localnic din Copșa Mică, a protestat pe străzile orașului

Nicu Butuc a protestat miercuri, 5 octombrie, pe străzile orașului Copșa Mică, fiind nemulțumit de sistemul de sănătate din România. Acesta a purtat agățată de gât o pancartă pe care erau scrise mesajele „Medicii Români- Kaput”, „Jurământul lui Hipocrate- zero barat”, „Salarii de 3000-4000 Euro- Mita Continuă”, „Medicii de la Județean Sibiu așteaptă mită- Nu dai MITĂ mori în chinuri”, „Toți medicii de la spitalele de stat au cabinete private- Nu este cumva conflict de interese”.

„Azi am început protestul și în fiecare zi între orele 11- 13 voi protesta pentru ce s-a întîmplat în data de 7 septembrie la spitalul de urgență din Sibiu, când mi-a murit soția. A fost o situație de neconceput în acest timp în medicina românească. Nu vreau să nominalizez o persoană, ci vreau să arăt despre nepăsarea și impertinența unor medici, subliniez unora care nu dau dovadă de umanitate, ci pur și simplu sunt mai răi decât un câine. Așa ceva nu pot concepe, știind cu toții că depun un jurământ, (a lui Hipocrate). Se cred dumnezei. Vreau astfel să trag un semnal de alarmă despre medicina românească, care este din nefericire în colaps total.”, a spus pentru ziariștii noștri, Nicu Butuc.

Seen by Nicu Butuc at 5:17 PM

Comentariile sunt închise.