Nicu Ștefănuță: Dacă discursul președintelui Zelenski este anulat, așa cum aud, este o rușine națională!

Marți dimineață, programul inițial al Parlamentului prevedea o ședință comună la ora 17.00, în care președintele Zelenski urma să susțină un discurs în plenul reunit al Parlamentului. Conducerea Parlamentului a decis marți ca ședința comună convocată inițial pentru astăzi în onoarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să nu mai aibă loc, au declarat pentru G4Media surse parlamentare. Zelenski a susținut discursuri în fața parlamentului în toate vizitele externe. Privind această anulare, europarlamentarul sibian, Nicu Ștefănuță a transmis prin intermediul paginii sale de Facebook că „nu este permis să acceptăm amânarea sau anularea discursului din Parlamentul României al președintelui Zelenski”.
„Chiar făcând abstracție că e președintele unei țări vecine, care la ora asta varsă sânge și ca noi sau frații moldoveni să nu aibă ruși în ceafă, anularea fără explicații este de o stângăcie enormă. Dacă discursul este anulat, cer oficial explicații de la președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis și președintele Senatului Nicolae Ionel Ciucă, precum și membrilor Birourilor permanente. Dacă discursul este anulat, cer sancționarea celor doi clovni ai Moscovei, George Simion și Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial, pentru afectarea gravă a intereselor și imaginii României. Vouă vă convine că România este sat fără câini? În caz de război suntem la mâna ăstora. Nu este permis să acceptăm amânarea sau anularea discursului din Parlamentul României al președintelui Zelenski. Am cerut explicații și consecințe. Sper totuși ca președintele să fie primit cu onorurile care se cuvin unei țări vecine, care varsă sânge și pentru securitatea noastră și a Moldovei. Cu prietenie, Nicu Ștefănuță.”, a transmis europarlamentarul sibian, Nicu Ștefănuță. 

Comentariile sunt închise.