Nicu Ștefănuță împlinește anul acesta 2 decenii de când a intrat în politică

Europarlamentarul sibian și vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a sărbătorit în acest an două decenii de carieră profesională, rememorând parcursul său de la debutul în diplomație până la politica europeană de top.

„Anul acesta se împlinesc pentru mine 20 de ani de carieră (2006-2026). Sunt recunoscător pentru experiența profesională și de viață acumulată în acești ani”, a declarat Ștefănuță.

El și-a început cariera în 2006 cu visul de a deveni diplomat, ca atașat la Ministerul Afacerilor Externe, și a continuat ca membru al primei generații de asistenți români în politica europeană după aderarea României la UE. În următorii 12 ani, Ștefănuță a ocupat funcții de diplomat european în Bruxelles, Africa (Addis Abeba) și Washington, perioadă pe care o descrie ca fiind „plină, fericită și cu multă construcție profesională”.

După o pauză dedicată studiilor, care i-a permis să urmeze școli de top pentru a-și aprofunda cunoștințele în politici publice și relații internaționale, a făcut pasul în politică în 2017, considerând că a ajuns la maturitatea necesară.

În 2019, a câștigat un loc în Parlamentul European după o campanie intensă care l-a purtat prin aproape toate județele țării. Printre realizările sale în primul mandat, Ștefănuță subliniază contribuția la bugetul UE 2023, crearea rezervei strategice europene de sănătate și majorarea burselor Erasmus. De asemenea, a dezvoltat birouri locale în cinci orașe și a construit o echipă puternică.

În 2024, candidând ca independent, a trecut printr-o perioadă dificilă, dar a reușit datorită „inimii, pasiunii și nevoii de schimbare în societate”. Ulterior, a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European și promite să continue să facă politică „altfel” pentru România.

„Următorii ani vor fi mult mai grei. Mă pregătesc să fiu mai bun, să fiu mai atent și să fiu util societății și oamenilor”, a mai spus Ștefănuță, mulțumind celor care i-au fost alături de-a lungul carierei.

Comentariile sunt închise.