Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță critică propunerea Ministerului Educației ca bursele sociale ale elevilor să fie acordate doar în perioada cursurilor, nu și în vacanțe, și cere retragerea măsurii. Acesta susține că peste 800.000 de copii ar putea fi afectați și avertizează că reducerea sprijinului financiar poate crește riscul de abandon școlar, în contextul în care bursa socială este de 300 de lei pe lună.
„STOP TĂIERI ÎN EDUCAȚIE!
Peste 800.000. Atâția copii depind de bursa socială!
După ce anul trecut am reușit să salvăm bursele studenților din bani europeni, în urma unui demers pe care l-am inițiat,
anul acesta bursele elevilor sunt pe masa tăierilor!
Un proiect al Ministerului Educației propune ca bursele sociale să fie acordate elevilor doar în perioada cursurilor, nu și în vacanțe, ca până acum.
Practic, 30% din anul școlar rămâne fără sprijin pentru acești copii.
Oare vulnerabilitatea unui copil dispare de Crăciun, de Paște sau în vacanța de vară?
Din păcate, iar asta profesorii o știu cel mai bine, un elev care nu primește sprijin tot anul e un elev mai aproape de abandon școlar.
Pentru cei care se gândesc că din bursa socială un copil poate trăi, vreau să-i amintesc că bursa lunară este în valoare de 300 de lei.
O sumă infimă pentru nevoile de educație ale unui copil astăzi.
Și vorbim despre asta în contextul în care România are cele mai scăzute investiții în educație din UE.
Am scris deja o scrisoare oficială Ministerului Educației și am cerut explicații despre motivele acestei modificări, câți elevi sunt vizați și dacă a fost analizat impactul asupra riscului de abandon școlar.
Am oferit și opțiunea finanțării prin fonduri europene, în completarea celei naționale, avem deja experiența accesării lor pentru sprijin educațional.
Cer și o audiență la Minister pentru a negocia protejarea burselor voastre.
Fiindcă proiectul e încă în dezbatere publică, puteți trimite observațiile voastre la Minister pe ufip@edu.gov.ro, până pe 27 august.
În goana după economii la buget, sacrificați sunt mereu cei mai vulnerabili.
Doar că ei reprezintă viața și viitorul acestei țări! Ne pasă de ei măcar un pic?”, a transmis europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță.

Comentariile sunt închise.