Noi ne-am iubit în pandemie- volum de poezie, semnat de Iustinian Turcu

Tânărul actor Iustinian Turcu își lansează primul volum de poezii, intitulat Noi ne-am iubit în pandemieLansarea cărții în care se regăsesc cele 47 de poeme este programată joi, 14 octombrie, ora 17:00 la Biblioteca Județeană Astra, corp B, etaj 5.
Cititorii vor avea parte de numeroase surprize. Una dintre acestea va consta în recitarea poezilor de către  cunoscuții actori Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu-Plier, Gabriela Pîrlițeanu, Cendana Trifan și Ștefan Tunsoiu. De asemenea, evenimentul al cărui invitați speciali sunt Diana Nechit și Andrei C. Șerban, va fi urmat de vernisajul expoziției de ilustrații, semnată de Alexandru Cînean și Raluca Coșăreanu – în cadrul NAG în Piața Mică, Nr. 3 la NO!HAI Ambasada Creativă.
Curator: Alexandru Chituță
Sound design expoziție: Claudiu Urse
Sponsori: CONCEPTUALAB by Theo Nissim, Daniela Șiancu (Dasia Consult srl), Crama Oprișor
„O primă culegere de poezie… Chip de heruvim și talent pentru alți zece, Iustinian Turcu surprinde încă o dată. 47 de poeme scurte sau 47 de trepte de coborâre către sine, 47 de vise ce i-au crescut deodată în tavanul sufletului, învăluite de pensula creatorilor vizuali Alexandru Cînean și Raluca Coșăreanu care vine în întâmpinarea poemelor cu 11 ilustrații realizate în tehnică mixtă, însoțite de universul sonor al compozitorului de muzică Claudiu Urse.
„Noi ne-am iubit în pandemie”, iată primul vers, primul avertisment, deși totul începe pe un tărâm magic, cel al visului sau al teatrului, cu prinți și acrobați, magicieni și spiriduși. Alunecăm treptat de la forța exuberantă a tinereții, cu teama secretă a vulnerabilității, și cadența zilelor și avalanșa timpului ce vine peste el, la trei întâlniri teatralizate cu Moartea, cotoranță ridicolă și neputinicioasă ca în povestea cu șugubățul Ivan Turbincă… Mirosul puternic al vieții îl atrage, dansează cu stelele și revine, ca orice slujitor al Thaliei, la bachantele lui Dionis, acolo unde s-a născut teatrul, masca și contra-masca, singurătatea, cu atracția sa morbidă, dansul diavolesc al celulelor, o noapte a walpurgiei personală.
Și dacă pandemia nu a fost decât un vis? Vis nebun al unui actor dornic de viață și de iubire…” este mesajul despre volumul „Noi ne-am iubit în pandemie” al Mirellei Patureau, cândva complice într-un trecut „Atelier al luminilor”

Comentariile sunt închise.